" A pair of powerful spectacles has sometimes sufficed to cure a person in love."

Razele puternice ale soarelui păleau secundă cu secundă, norii cenuşii strângându-se încetul cu încetul în acea după-amiază ce până acum câteva secunde era splendidă. Vântul adia uşor prin părul lung roşcat al unei tinere, împrăştiind arome dulci de jur-împrejur. Liniştea se înăbuşă în surâsul cristalin al fetei, iar în curând nu se mai aude nici melodia vântului printre frunzele palmierilor. Ji Hye îşi ţine mâinile împletite pe abdomen, privirea ciocolatie cercetând împrejurimile şi totuşi... deşi peisajul i se părea feeric, pentru tânăra Ji Hye lipsea ceva. Acel ceva ce nu-i dădea de capăt... doar oftează scurt şi se lasă cu grijă pe vine, la marginea ochiului de apă, din preajma pârâului.
Era un loc într-adevăr, unde te puteai regăsi şi totuşi.. se schimbaseră atâtea lucruri, de amar de vreme ori doar ea avea acel sentiment dubios. Mai avea multe de descoperit, însă era important să-şi adune curajul pentru ceva ce aşteptase multă vreme. Nu mai schiţează nici un gest, doar intră în apa până la glezne, jucându-se asemeni unui copilaş şi totuşi, rămase îngândurată. Dar clatină uşor din cap, buclele roşii lovindu-se gingaşe de chipul plăpând al tinerei iar un zâmbet îşi făce apariţia pe buzele rozioare. Îşi ia aparatul de fotografiat de la gât și îl așează bine între palme şi fără să mai stea pe gânduri, începe să fotografieze fiecare amănunt ce pentru unii păreau banale, însă pentru ea, fiecare clipă şi colţişor conta nespus de mult.

Imortalizează apusul, câteva stoluri de păsări, palmierii ce se înălțau falnici către cer, chiar și persoanele vesele cu zâmbete senine pe chipurile lor; o determinau și pe ea să fie fericită, așa... fără motiv. Își lasă într-un final aparatul în jos, atârnând de gâtul firav, și lasă ca adierea vântului să-i mângâie încet pielea albicioasă.
Își aude dintr-o dată numele; recunoaște vocea, acel ton plăcut ce de fiecare dată o făcea să se cutremure, în nume de bine. Se întoarce imediat pe călcâie, ieșind din apa mării și pășește, mai mult țopăind ca un copilaș de 5 anișori către el cu un zâmbet larg și dulce pe chipul acela micuț. Îi cercetează fiecare detaliu în drum spre el, din ce în ce simțind cum inima parcă îi sare din piept, lucru ce o determină să se oprească brusc în fața lui, mușcându-și slab buza inferioară.
” Eduart..” șoptește foarte încet, ridicând privirea către a lui, căci era mică de statură în comparație cu el. Întinde încet mâna către el, atingându-i chipul atât de perfect și parcă în acel moment, își ținea respirația; avea senzația pe moment că visează.

Mii de fiori îi treceau în acel moment prin corp, irișii mari și cafenii privindu-i pe ai lui și chiar își simțea inima săltându-i din piept. Își trece mâinile pe după gâtul lui, având impresia cum timpul se oprește în loc iar tot ce conta era Eduart. Îi cuprinde mai bine chipul între palmele sale firave și fără să se mai abțină, îi presează obrajii cu buzele ei; în sfârșit era aproape de ea după mult timp în care considera, în mintea ei, că n-o să-l mai revadă și că va ajunge bătrână iar el, va fi perfect mereu și mereu.
” Vroiam să fotografiez ceva.. nu e foarte important. ” își adună cuvintele și îl privește fericită, prea fericită și simte cum îi alunecă doar o mică lacrimă pe obraz; o șterge rapid și îl sărută pe frunte, închizând ochii și îl strânge la rândul ei în brațe de parcă ar fi vrut să fi rămas acolo, așa, cu el - pentru tot restul vieții. ” Dar tu? Ești bine? ” întreabă grijulie, așa cum fusese mereu cu el.

Își trece degetele prin părul său, mângâindu-i la fiecare două-trei secunde chipul și jucăușă, își lipi vârful năsucului de al lui. Surâde cristalin, punându-și palma dreaptă după gâtul lui iar cea stângă o așează pe umăr și se afundă iar și iar în privirea tânărului. Simțea că i se înmoaie picioarele în preajma lui, dar se gândea cum să prindă curaj și să-i spună ceea ce simte față de el - adică, îi era și ei frică de reacția lui. Închide ochii pentru câteva momente ca să-și alunge gândurile rele și îi ascultă răspunsul.
” Pot să vin cu tine? ” întreabă pe un ton mai încet, timid totuși și îi strânge foarte ușor cămașa între degetele subțiri și albicioase. Să nu mă lași aici singură, te rog. își tot repetă în gând, fiind mai mult o rugăminte și își așeză pentru doar două momente chipul pe pieptul său. Se simțea în mare siguranță alături de el și chiar nu mai ținea cont de ceea ce avea să se petreacă în jurul lor.

Bate ușor din palme când îi aude răspunsul, totul fiind însoțit de un chicot vesel. Se agață gingașă de brațul lui și își așează mai bine aparatul de fotografiat la gât. Brusc, clipește des din genele mari și se desprinde încet dar cu greu de lângă Eduart. Țopăie înaintea lui, întorcându-se cu fața către el și ușor, începe să pășeașcă cu spatele în față în timp ce îl fotografiază pe tânăr. Avea atâtea trăsături minunate și cum avea ocazia, trebuia să profite câtuși de puțin.
Îi aude glasul și îi zâmbește finuț și dulce, în timp ce-și umflă încetișor obrajii.
” Bine!” îi răspunde precum un copilaș de câțiva anișori apoi chicotește cristalin, lipindu-se din nou de brațul lui Eduart.

Își lasă în cele din urmă aparatul să atârne ușor de gâtul micuț și își aranja pentru o clipă cârlionții roșcați. Îi aude întrebarea și își miji ochii, gânditoare, punându-și degetul arătător pe bărbie. Erau multe locuri pe care ea le adora în orașul respectiv, dar dorea ceva într-adevăr special. Pentru că era Eduart.
” Hmm... vino!” îl prinde delicat de mână, împletindu-și degetele cu ale lui și începe să fugă cât o țineau picioarele. Din când în când îl mai privește pe Eduart, cu acel surâs blând dar vesel, și își îndreaptă atenția către drum. Ajunge în cele din urmă în preajma unei grădini imense, pline de flori și arbori care mai de care, dar în special trandafiri de un roșu-sângeriu - contrastau perfect cu apusul minunat din seara respectivă. Ji Hye înaintează senină către o băncuță, chiar în dreptul unei fântâni arteziene iar în preajmea acestora se aflau o mulțime de trandafiri de un roșu intens.
” Îți place? Locul ăsta mă face mereu să mă gândesc.. la tine. ” șoptește roșcata și nu îndrăznește să-l privească în ochi pe tânăr.

Simțea cum se topește când îi cuprinde chipul între palme și că în gândul ei, tânjea după o astfel de atingere. Își ridică într-un final ochii către ai lui, scufundându-se în acel negru infinit iar mintea ei reveneau toate acele întrebări ce și le punea tot timpul legate de el, însă acum era prea agitată de situația în sine. Își așează delicat palmele după gâtul lui și inspiră adânc. Chiar și o îmbrățișare conta pentru roșcată cât 1000 de cuvinte frumoase. Îi aude răspunsul și își lasă pentru câteva clipe privirea în jos, începând să-și frământe mâinile - era un obicei prost și îl făcea doar atunci când era foarte emoționată, din toate punctele de vedere sau foarte supărată.
” M-mă bucur.. ” reușește să-și adune timidă cuvintele, trăgând din nou aer adânc în piept. Dacă ar ști el cât de mult dorea să-l știe aproape de ea.. și dacă ar ști cât de greu îi era să-i spună dar era conștientă că trebuia să decurgă la acest gest o dată și-o dată. ” Ce-ai făcut în tot acest timp?” , Eu m-am gândit mereu la tine. își spune în gând și afișează pentru Eduart un zâmbet dulce, chiar dacă în interiorul ei simțea că dorea să plângă.