Strangers in the cemetery.

Pietre funerare se intrezaresc la o distanta de doi metri una de cealalta, vantul imi sufla in fata facand ca parul meu sa fie ravasit. Nu imi pasa, ma strecor usor printre morminte si incerc sa imi aduc aminte de ce ma atrage atat de mult locul asta.
Imi trec pana prin par privind spre pomii care isi leagana bratele furiosi, isi leagana bratele parca plangandu-si durerea, parca incercand sa uite ca totul este atat de crud in zilele noastre.
-Oh frate asta a sunat asa de poetic.
Mi-am dat ochii peste cap la gandurile mele rostite atat de usor, vocea mea plutind in neantul serii care isi pune amprenta maiestous asupra boltei aparan cateva stile pe ici pe colo.
Ma intreb cum ar fi fost viata mea daca nu m-as fi nascut in orasul asta, daca m-as fi nascut intr-un alt oras, as fi avut voie sa ies afara dupa ora zece, as fi avut voie sa fac multe lucruri de care aici sunt limitata. As fi fost o fata normala.
Doar ca pe aici "normal" nu prea exista in vocabular,daca fiecare om are nevoie de un protector vampir. Da ce gluma buna.
Am oftat si m-am asezat la poalele unui copac,de foarte multe ori seara imi place sa vin aici si sa privesc cerul, sa numar stelele si pur si simplu sa visez cu ochii deschisi la ceva mai bun.

Am plecat afara nervos doarece, pentru a mia si una oara, pisica mea nebuna ma zgariase de-mi daduse sangele. Bine ca ranile mele se refaceau repede, altfel as fi aruncat-o de mult de la etaj. Si as fi aruncat-o daca tatal meu nu mi-ar fi daruit-o spunandu-mi ca este ceva "special", ca acea mâţă incapabila de a-si recunoaste stapanul are ceva diferit de toate celelalte. Nu stiu daca imi venea sa injur pisica sau pe tata, insa asteptam de mult sa vad acest "har" al digitigradei care ma ura asa de mult. Am ales sa ma plimb prin cimitir, fiindca pisica nu dadea pe acolo din oarecare motive. Preferam sa rad si sa spun ca se scoala mortii cand pune piciorul dincolo de poarta ruginita. Ma gandeam ca daca tot ajunsesem pana aici, sa-mi caut "de mancare", cu toate ca soarele nu apuse de tot. Desi mi se vindecasera ranile, inca ma durea cand imi aminteam de acele gheare. Un om, in locul meu, ar fi murit pana acum. Am luat-o pe alee cu pasi repezi sperand ca macar o batranica sa-si faca veacul langa mormantul sotului ei care salasluieste acolo de mai bine de 5 ani. Si sangele "batran" ar fi fost bun pentru a ma satura. Acum mult timp in urma mi se interzisese sa mai beau sangele oamenilor din acest oras, din oarecare motiv stupid al unui alt vampir stupid a caror urmasi traiesc si astazi. Trebuia sa am grija de un om, dar asta era partea fericita : nu eram babysitter pentru niciunul dintre ei.

Un mormant, doua morminte, trei morminte. Am cascat si mi-am inchis ochii pentru cateva secunde. Ai crede ca daca esti intr-un cimtir ar trebui sa plangi pe cienva. Ei bine spre nefericirea mea nu am pe cine sa plang, pur si simplu privesc aceste funerare care adapostesc la doi metri sub pamant un corp care putrezeste in somnul lui de veci. Da vezi sa nu.
Mi-am mijit ochii catre ceasul de la mana, adevarul e ca incepe sa se insereze si daca tata nu ma prinde pe acasa e vai de mine. Insa putin imi pasa de ce crede sau ce va face cand nu ma va gasi in camera mea, in urma controlului efectuat cu strictete in fiecare seara la ora 19:30. Da ei bine am douazeci si unu de ani, ar trebui sa invete si el sa aiba mai multa incredere in mine.
Imi dau ochii peste scap si imi sprijin mainile de iarba moale abia iesita si imi ridic capul catre cer, parul meu atingand pamantul. Imi place sa simt tot ce ma inconjoara, susurul apei care vine de la cativa metrii departare,ciripitul pasarilor, plansetul copacilor, totul.

Casc din 5 in 5 secunde si urmaresc fiecare nume de pe pietrele de mormant si anii in care au decedat. Brusc, pufnesc in ras. La fiecare piatra de mormant arat cu degetul si spun in continuu "eu am fost, eu am fost, eu am fost, asta nu-s eu, eu am fost, eu am fost" si tot asa. Ce vremuri bune. Pe atunci ii goleam pe toti de sange, iar misterul ramanea nerezolvat, sau mai bine spus, o boala misterioasa. Chiar imi si aminteam ziua in care fusesem la inmormantarea lor. Fusesera prieteni buni, dar ei m-au provocat lasandu-si gatul alb la vedere. In acle momente clipeam des ca si cum as vedea in ceata incercand sa-mi iau ochii de pe pielea lor fina, insa cand se lasa noaptea nu reuseam niciodata. In tabara, la iarba verde, pe terasa chiar si in camera de zi. Toti cadeau ca secerati noaptea la ora 3 si erau gasiti dimineata de gradinar care se trezea tot timpul la 6 pentru a descuia usile de la intrare. Asa, gandeau primitivii, nu vor mai fi atatea "boli misterioase". In timp ce mergeam din ce in ce mai repede razand si spunand intruna "eu am fost" ma impiedic de doua picioare intinse chiar pe mjlocul aleii. Cad in genunchi cu palmele in praf, in timp ce aratam exact ca un catel ce cauta de mancare. M-am ridicat pe cat de nervos, pe atat de rapid si, fara s-o privesc macar o data in ochi, am tipat in gura mare:
- Tine-ti picioarele acasa !

Mi-am ridicat doua sprancene la el si l-am privit. Se vede de la o posta ca este vampir. Pielea lui alba iese in evidenta in negura noptii. Ei bine putin imi pasa.
-Scuza-ma, dar cred ca tu esti chiorul care nu se uita pe unde calca.
M-am ridicat din acel loc incercand cat de cat sa fiu la acelasi nivel cu el, dar frate si pentru un vampir este mult prea inalt.
-Si in plus ce cauti pe aici la ora asta? Nu se presupune ca ar trebui sa stai cu protejata ta? Sau ce deja ne-ai mai scapat de cineva?
Stiam ca sunt rautacioasa insa nu ma pot abtine, asta e firea mea. Mi-am mutat privirea in partea opusa si mi-am muscat buzele. Sunt constienta ca ma bag singura in belele dar nimic nu e mai dragut decat sa enervezi un vampir. E al dracului de letal dar hei fiecare cu zilele lui nu?

Am inceput sa rad in gura mare la auzul "protejatei mele". I-am pus mana in cap asemeni unui adult care-i spune unui copil mic sa plece de acolo si cand am reusit sa ma opresc, i-am spus inca zambind:
- Eu unul cred ca tu esti cea care ar trebui sa fie acasa la ora aceasta.
Apoi zambetul ii disparu brusc de pe buze. Fata aceea isi dadu seama ca el era vampir. Nu intelegea ce incerca sa faca, insa decise sa continue "jocul" pe care tocmai il incepuse. Si ea voia sa-l provoace. Sigur ca nu va reusi, inspira adanc si expira puternic direct in fruntea ei.
- Ce copil dragut, spuse el. Crede ca poate sa ma infrunte. Eu unul nu am o protejata si nici nu am nevoie de una. In niciun caz, una ca tine, zambi el.

-Nu sunt un COPIL pentru Dumnezeu!
Simt cu tot corpul imi tremura, cum indrazneste el sa ma faca un copil? Adica nici tata nu ma face copil desi se comporta ca si cum as mai fi unul.
-Daca acel protector stupid si-ar fi facut datoria sa isi faca prezenta azi, nu as mai fi aici, defapt ar fi si el cu mine,dar nuu ne angajam sa avem grija de cineva si acum da inapoi, lasul.
Mi-am dus mainile sub sani si m-am intors cu spatele la el, cine naiba se crede la o adica?Am inceput sa imi musc buzele si sa privesc minunatul peisaj atat de perfect. Pietre funarere inconjurandu-ma si un vampir cam intepat in spatele meu. Buna combinatie.
-Stii ce las-o balta, sper sa te simti bine printre semenii tai.
Stiu din nou ma pun in pericol cu, comentarii intepate si la obiect insa cum am mai spus putin imi pasa, doar sa incerce ceva si e vai de el, le este interzis sa bea sange de om, deci pot spune ca am un as in maneca.

Ma uit la ea de parca tocmai ma trezisem. Nu intelegeam la ce batea apropoul, dar am zambit cu coltul gurii cand am vazut cat de tare a sarit in sus pentru faptul ca am facut-o "copil". Restul nu intelegeam. Sau nu era treaba mea sa inteleg. Mi se lauda mie ca ca nu are protector... Care era treaba mea, atunci? Voia sa-i gasesc eu unul. O secunda mai tarziu privesc in jos spre pieptul meu si imi dau seama : un om fara protector, un vampir fara protejat. Voiam sa fac ceva sa o sterg cat mai repede de acolo pana nu se coboara pasarea cantareata din cer si imi spune ca trebuie sa am grija de fata aceea care nici macar nu-si ceruse scuze ca se intinse pe toata aleea.
- Hei !, spuse el ca trezit dintr-un vis. Inca nu ti-ai cerut scuze ca faceai sfoara pe alee.
Am privit catre fata si am asteptat ca aceasta sa se intoarca pentru a-mi cere scuze, cat mai probabil, in genunchi. Imi murdarisem pantalonii cu ea.

Cred ca niciodata nu m-am intors mai lent decat atat. Sunt practic socata, tot eu trebuie sa imi cer scuze?
Vampirasul asta chiar are tupeu, auzi la el. Mi-am mijit ochii la el si pentru o secunda chiar l-am crezut. M-a bufnit rasul.
-Da, chiar era sa te cred.
Cred ca niciodata nu am ras cu o asemena pofta ca acum, arata atat de dragut cu fata lui suparata uitandu-se la mine atat de periculos, serios ma face sa rad.
-Cel care ar trebui sa isi ceara scuze esti tu, in plus cimitirul nu este doar al tau.
I-am facut cu ochiul si am chicotitit din nou. Pentru binele meu stiu ca ar trebui sa o sterg insa serios conversatia asta devine interesanta.

Ma saturasem de fata aceea micuta din fata mea. Avea prea mult tupeu si incepuse sa ma enerveze. Cu ce scop sa-mi cer scuze? Pentru ca am cazut in genunchi ca un catel? Mainile imi tremurau si-mi fierbea sangele in vene. Mi-era asa de foame si daca nu as fi avut control asupra mea, fata aceea ar fi calcat de mult pe urmele celor din mormintele unde aratam cu degetul si spuneam "asta-s eu". Insa ea nu stia asta, si ma deranja foarte tare. Nu intelegeam daca era constienta de ceea ce sunt eu si ce e ea, dar am decis. Am inspirat adanc si pentru a doua oara am expirat puternic pe fruntea ei. Ma calmasem intr-un timp record. Mi-am format o propozitie in minte care sa nu contina jigniri sau sa o intarate mai tare si i-am spus:
- Nu am timp pentru copiii care umbla noaptea prin cimitir fara sa-si dea seama de pericolul in care se avanta.
M-am intors cu spatele si am dat sa plec, pana mi-am amintit ca am facut-o, din nou, copil.

Mi-am strans tare mainile in pumni si i-am privit spatele in care imi imaginez deja ca dau cu pumnii.
-Nici macar nu ma cunosti, asa ca nu indrazni sa afir i ca vin aici doar pentru ca nu am ce face.
Ochii mei arunca sageti de fic spre el, as vrea macar sa simta si el ce simt eu acum.
Am dat cu piciroul intr-o piatra mai mare si mi-am simtit degetele in dureri. Ahhh cineva sa ma opreasca din a face si alte prostii.
Mai bine ma intorc acasa pregatita sa dau nas in nas cu un tata mai mult decat furios.

Abia ma putusem abtine sa nu rad. Facusem inca o greseala si o enervasem rau de tot. Pe mine de ce nu m-ar fi deranjat daca mi s-ar fi spus "copil"? Dimpotriva, as fi ras copios. I-am auzit vorbele si m-am intors zambind larg, inca abtinandu-ma sa nu rad.. Dac anu era copil, dadea dovada de comportamentul unuia.
- Fie, am spus. Nu te cunosc, dar nici tu nu ma cunosti pe mine. Suntem chit. Presupun. Si poate ca acum vom face cunostinta? Domnisoara gimnasta.
Ma abtinusem cu greu sa nu-i spun copil, insa reusisem sa transform acel cuvant in "domnisoara". Am expirat usurat si am asteptat sa-i vad reactia la spusele mele.

Ah deci acum voia sa facem cunostiinta? Mi-am muscat buzele privindu-mi cu intensitate tenesii. Am inspirat adanc, nu vreau sa ma mai cert sau ceva. Vreau doar sa fie liniste.
-Anastasia Vladimir, in alte circumstante as fi spus ca sunt incantata de cunostiinta, insa acum sincera sa fiu nici macar nu stiu cum sa numesc asta.
L-am privit in ochi si am incercat sa nu ma pierd in ei insa am esuat lamentabil. Mi-am muscat buze din nou simtind gusutul sarar al sangelui insa nu mi-am luat privirea de la el, ceva ma hipnotiza, e ceva ca un magnet acolo.

Am zambit larg, intrebandu-ma daca uitase sa intrebe de numele meu sau pur si simplu nu avea nevoie de el. Am ridicat din umeri nedumerit ca si cum in acel moment as fi vorbit cu propria mea minte ce lua forma in fata fetei. Am dat din cap afirmativ cand am presupus ceea ce gandea ea... "Trebuie sa te opresti din asta inainte sa te creada un ciudat", isi spuse el. Gandul meu care luase forma disparu si inapoi reaparu Anastasia.
- Ei bine, mi-a placut sa te cunosc Anastasia Vladimir, am spus eu punand accent pe numele ei. Cred ca acum ar trebui sa pleci acasa. Cop... Oamenii nu trebuie sa fie vazuti noaptea pe strazi, altfel stii ce se intampla.
Am incheiat printr-un zambet fioros, aproape malefic. Ce e drept, o fugaream de acolo fiindca era prea tanara sa nu vada viata cu ochii. Mi-ar fi stat in gat sangele ei, stomacul meu nu l-ar fi digerat.

-Stai, nu mi-ai spus numele tau.
Ce crede ca scapa asa usor? Nici intr-o mie de ani. M-am apropiat mai mult de el dei stiu ca asta poate fi sinucidere curata. Am inspirat adanc si mi-am ridicat privirea la cer privind miile de stele care se intind acum pe blota atat de maiestoasa facand parte dintr-un pastel atat de magic.
Nu stiu daca ar trebui sa ma supar sau nu ca ma facuse din nou copil insa ceva imi spune ca ar trebui sa las de o parte comportamentul meu de fata rasfatata.
Mi-am trecut o mana prin par si am asteptat sa imi raspunda.

M-am dat subtil un pas inapoi, doar pentru a o sacai si m-am prefacut ca nu am auzit intrebarea privind la o piatra stearsa de mormant. Brusc, vazand numele, ridic sprancenele de uimire si zambesc larg. Apoi ma intorc inapoi la ea incercand sa formulez numele meu pe buze. Nu era obiceiul meu sa ma strig singur pe nume, insa inr-o situatie ca aceasta, eram nevoit.
- Dima. Adica Dimitri. Dar Dima, am spus eu simplu.
Am zambit si am intins mana pentru a putea rosti si "incantat de cunostinta" insa nu eram sigur daca si ea era incantata de acest lucru, dupa felul in care ma privea.

I-am privit mana si nu stiu ce sa fac? Sa i-o strang sau sa dau pur si simplu din cap.
-Ei bine in ciuda discutiei noastre, incatata de cunostiinta Dima.
I'am strans mana rece si un fior placut imi cuprinde tot corpul trimitand furnicaturi din cap pana in picioare.
Am zambit dintii mei albi iesind la iveala nu stiu de ce ma face sa ma simt asa insa acum nici ca imi pasa.
Vantul imi sufla in fata si ma face sa zambesc. Imi desprind mana din a lui si ma indepartez putin. Ei asta e am facut-o si pe asta.

Terminasem si cu asta. Mana ei calda o atinse pe a mea, mai rece ca gheata si, ca prin minune, se incalzi. Nu mai avusem mana calda de extrem de mult timp. Am privit mana mea un timp indelungat, apoi mi-am dat seama ca ea era inca in fata mea. Ce puteam sa-i mai fac acum? Insa totul se intunecase, avea logica.
- Locuiesti undeva? Parintii tai trebuie sa fie ingrijorati, am spus eu.
Am privit catre fata care statea in fata mea fara sa spuna nimic si m-am uitat la ceas de mai multe ori, apoi spre cerul plin cu stele. Aproape nici pietrele de mormant nu se mai vedeau bine. Aveau norocul ca erau albe.

-Nu vreau sa merg acasa.
M-am lasat sa cad din nou pe iarba moale si m'am intinins pe iar a privind stelele.
Chiar nu vreau acasa, mai bine stau aici si privesc stelele decat sa ma cert cu tata.
-Hei, Dima, vin-o si tu aici, stelele sunt atat de frumoase. Mi-am impreunat mainile pe stomac si am inspirat adanc aerul curat al noptii.
Am inchis ochii si am oftat fericita, daca as putea as sta asa in aer liber toata viata. Bine nu in cimitir, dar vreau sa imi petrec mai mult serile in aer liber fara sa imi fie frica ca ceva rau se va intampla.

M-am uitat ciudat la fata. Nu stiu daca constientiza de faptul ca se punea intr-un pericol al naibii de mare stand afara la o ora tarzie, alaturi de un vampir. Mi-am ridicat mana stanga si am privit ceasul : era ora 10. Cu ce motiv nu voia sa mearga acasa, nu stiam.Si de ce ma chemase sa ma uit degeaba la stele, nici asta nu stiam.
- Ai innebunit? Stii cat de periculos e sa stai noaptea intr-un cimitir?
In ciuda protestelor mele m-am asezat jos pe iarba la cativa cm distanta de ea si m-am uitat in sus. Am fost uimit sa remarc ca uitasem cum arata stelele si fusesem fascinat de toate acele puncte sclipitoare de pe cer. Am zambit si mi-am pus mana la frunte fara un motiv anume.

Serios? Chiar toti trebuie sa imi puna exact aceeasi intrebare? Doar vreau libertate, nu vreau sa fiu limitata sa intru in casa la ora zece exact ca si copii mici.
-De ce toti imi puneti aceeasi intrebare? Pur si simplu vreau sa imi traiesc viata, vreau sa fiu libera nu limitata de o ora stupida.
Am oftat privind stelele care ma ameteau si ma faceau sa ma simt bine in acelasi timp. L-am simtit cand s-a asezat la ceva distanta de mine si am zambit, cred ca e cam greu pentru el sa stea aproape de un corp care da pe afara de sange proaspat si delicios.
Un oftat imi iese din plamani si ma ridic in coate privind luna care acum este plina, care acum ma fascineaza mai mult ca oricand.
-Nu vreau neaparat sa stau intr-un cimitir la o ora ca asta, vreau doar sa stau afara la o ora ca asta. Vreau ceva interszis.
Mi-am dat ochii peste cap, asta suna asa de copilarsesc.

Am inceput sa rad zgomotos. Cate vise putea avea aceasta fata simpla. "Sigur ca poti fi libera", mi-am spus in gand, "insa nu in acest oras". Ce nu intelegea din cuvantul "pericol"? Ma simteam nevoit sa i-l spun pe litere. Nu am stat pe ganduri si, aproape in soapta, am recitat pe litere:
- P-E-R-I-C-O-L.
Cum puteam sa-i spun ca nu va scapa niciodata de aceasta "regula" si ca oricat si-ar fi dorit sa fie libera ca pasarea cerului, va ramane tot timpul inchisa in aceasta colivie fara acoperis.
- Sa inteleg ca nu ti-e frica de vampiri la ora asta dar ti-e frica de morti la ora asta?, am ras. Nu e nimic, putem merge oriunde altundeva... asta, daca esti de acord.
Am zambit incet sperand sa nu para prea nelalocul lui si m-am ridicat sus gata sa plec. Imi disparuse si foamea intre timp. Sau asa mi se parea.