“Hatred is the madness of the heart.”

Răcoarea serii îl scoate în sfârșit din studioul în care îşi petrecuse toată ziua - după ce-și terminase și melodiile, cât de cât. Își trage pe el jacheta din piele și își ciufulește părul auriu, însă după ce se asigură că-și ia în buzunar tabachera cu bricheta, și de asemenea portofelul. Deși, după punctul de vedere al lui Damian, și-ar fi petrecut tot restul serii închis între cei patru pereți ai studioului, compunând muzică - căci și asta îi plăcea să facă în timpul liber și de ce nu, să mai adauge câte ceva nou în tot ceea ce realiza.
O pauză ți-ar prinde bine. își repetă în gând pentru câteva momente, pășind agale pe o străduță pietruită din centrul orașului, destinația fiind una neașteptată chiar și pentru el. Absent de la realitate în momentul respectiv, privirea lui de un negru intens fiind ridicată către cerul plin de stele iar când realizează în ce colț al orașului ajunse, rămâne în loc și se încruntă ușor. Simte brusc nevoia de a-și aprinde un tutun și astfel, își scoate tabachera împreună cu bricheta din buzunar și fără să mai stea pe gânduri își aprinde o țigară, trăgând cu poftă din aceasta. Lasă ca fumul să se ridice asemeni unei năluci către cer, rămânând în loc pentru câteva clipe ca și când ar fi stat să mediteze către ceva anume. Nici el nu știa ce vroia să facă în clipa respectivă, într-adevăr era amețit în unele situații însă își impunea că nu și acum.

Într-un final se hotărăște să o ia la pas, căci nu dorea să stea în mijlocul drumului precum o statuie. Clatină ușor din cap și mai trage un alt fum din țigara sa, suflând încet fumul în aer. Pășește liniștit dar apăsat pe cărarea pietruită iar în mintea sa începeau să deruleze tot felul de imagini, printre care unele întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute. Pufnește scurt, încruntându-se și își așează mai bine tutunul între buzele perfect conturate. Renunță la orice lucru pe moment, fiind doar un impuls.
Brusc, simte prezența unei persoane extrem de cunoscute. Înaintea mai repejor decât o făcea de obicei iar când ajunge la câțiva pași de băncuța pe care se afla Raphaëlle, își scoate țigara dintre buze și o aruncă pe jos, călcând-o cu vârful papucului. Face în așa fel încât ea să nu-l observe și trece în spatele ei, așezându-și delicat palmele peste ochii ei.
” Ghici cine e? ” îi șoptește dulce la ureche. Își lipește imediat buzele reci de obrazul fin și cald al ei, surâzând cu blândețe.

Damian rânjește în colțul gurii când îi aude răspunsul și dă negativ din cap - nu se putea abține și ea știa asta. Îi înconjoară talia micuță și firavă cu brațele sale lungi, lipind-o atunci mai mult de trupul lui rece.
” Nu pot, îmi pare rău. ” afișează o expresie de cățeluș, un zâmbet inocent și atunci o dă mai aproape de el. Îi sărută iar obrajii apoi își lipește fruntea de a ei, vrând să-i simtă respirația fierbinte pe pielea lui înghețată. Îi plăcea asta la nebunie, printre multe altele.
” Îmi era dor să te țin așa. ” adaugă pe un ton dulce și jucăuș, zâmbind vinovat căci era conșient că nu putea sta prea mult fără prezența ei, să o știe acolo, lângă el. ” Dar ție ți-a fost dor de mine? ”

Îi urmărește fiecare gest cu atenție dar într-un mod cât mai subtil cu putință - păi da, era fascinat de un om, care în viața lui nu acordase mai nimănui importanță decât în marea majoritate lui și a familiei. Și iată că tânăra Raphaëlle reușise o performață, ce mulți alții se străduiau să o obțină și mereu ajungeau să capete indiferența și răceala lui Damian. Însă ea nu.
” Știam asta! ” spune parcă victorios și plin de sine, dar renunță la idee și începe să râdă chiar și de el însuși apoi o sărută gingaș pe vârful năsucului. Încetul cu încetul îi dă drumul din ”strânsoarea” pe care o ținea și își împletește degetele cu ale ei. ” Dacă ți-a fost așa dor de mine.. ce-ai zice să ne petrecem seara asta împreună? Unde și ce vrei tu. Ce spui? ” rostește Damian pe un ton jucăuș și o privește senin, afișând apoi un zâmbet șarmant.

O ia încet la pas pe străduța pietruită a parcului alături de Elle, ascultându-i răspunsul în liniște deplină. Schițează un zâmbet în colțul gurii, unul totuși frumos dar cu tente ștrengare și își drege încet glasul. Îi plăcea răspunsul primit căci de fiecare dată când propunea așa ceva unei fete, ajungea numai ea să decidă și să dorească și alte lucruri ce probabil, nu era chiar așa de acord și el de respectivele.
” Bine, frumoaso. Să vedem.. ” își miji privirea gânditor, ducându-și mâna liberă sub bărbie. Dorea un loc drăguț și plăcut pentru tânără, căci pentru el era indiferent atâta timp cât era Raphaëlle alături de dânsul, nimic nu mai conta. ” Eu propun pentru o plimbare pe malul mării.. tu ce spui? ” întreabă Damian cu un zâmbet larg și dulce pe buze, ochii negri și profunzi oprindu-se asupra chipului ei.

Își îndreaptă pașii către plajă, știind că nu e foarte departe de parc. Își trece scurt mâna prin părul auriu dar își păstrează zâmbetul șarmant și îi ascultă răspunsul. Aprobă încet din cap și își trece scurt limba peste buze.
” Sigur, orice dorești. ” glăsuiește Damian pe un ton vesel chiar, apoi îi sărută delicat mâna și fără să mai aștepte prea mult, o ridică în brațele lui. În doar câteva fracțiuni de secundă ajunge pe malul mării, lăsând-o cu grijă pe Elle pe nisipul ce era în continuare cald și atunci o privește pentru un moment fascinat. Clipește de două ori ca și cum ar fi vrut să revină cu picioarele pe pământ, dar știa că nu putea atât de ușor atunci când venea vorba de tânără. Se uită către largul mării ca și când ar fi vrut să-și adune cuvintele pentru cine știe ce subiect, probabil că așa era, poate că nu. De regulă acționa, nu prea zicea așa de mult sau când zicea, era direct, scurt și la obiect. Însă de data aceasta, cu Raphaëlle era altfel decât cu oricine altcineva.

Tresare ușor când îi aude glasul și când îl apucă de braț, căci se cufundase în propriile gânduri și întrebări. Clipește de câteva ori și își trece mâna după gât, ciufulindu-și puternic părul auriu.
” Te-ai speriat așa tare? ” glăsuiește acesta, surâzând slab și o privește pe micuța de lângă el. Clatină ușor din cap apoi își caută prin buzunarele jachetei de piele pachetul de țigări și bricheta. ” Pot? ” adaugă Damian după ce prinde tutunul cu buzele sale și o privește pe Elle cu ochii săi mari și negri. Nu apucase mai deloc să fumeze cum trebuie încă de la începutul zilei și chiar simțea să facă așa ceva. Nepotrivit, dar simțea. Începe să se joace cu bricheta printre degetele albicioase însă nu-și ia privirea de la tânără.

Surâde când o aude și afișează unul dintre zâmbetele sale atât de dulci, cu tentele ștrengare specifice. O lasă să-i aprindă țigara, trăgând un fum adânc din aceasta. Suflă în direcția opusă fetei și își trece brațul în jurul taliei micuțe, lipind-o cu mult de trupul lui. Își apleacă chipul către al Raphaëllei, fiind o distanță între ei de cel puțin un centimetru, plăcându-i nespus de mult să-i simtă respirația fierbinte peste pielea sa înghețată.
” Și eu. Chiar foarte mult... ” îi șoptește și îi presare pe obraji sărutări scurte dar dulci. Și într-adevăr, chiar așa era. În toată eternitatea lui nu cedase în fața cuiva, dar când venea vorba de Raphaëlle era dispus să calce și pe alții în picioare dacă era cazul și dacă o supărau cu ceva. O privește adânc în ochi și își lipește fruntea de a ei, vrând să stea cu ea în brațe pentru mult, mult timp.